Evaluarea estimativă a costului capitalului propriu prin riscuri

Partea - 10

În ultimul nostru tutorial, am înțeles WACC. În acest articol vom afla despre costul capitalului propriu

Partea 13 - Costul capitalului propriu

Investitorii din capitalurile proprii ale unei companii necesită o rată de rentabilitate adecvată riscului pe care îl asumă pentru deținerea unei astfel de acțiuni. Acest cost reflectă incertitudinea fluxurilor de numerar asociate cu stocul, în principal combinația dintre dividendele sale și câștigurile de capital. Costul capitalului propriu este, în esență, rata de actualizare aplicată fluxurilor de numerar prelevate, care ajută un investitor să determine prețul pe care este dispus să îl plătească pentru astfel de fluxuri de numerar. O rată mai mare de reducere (sau costul capitalului propriu) va duce la o companie emitentă care va primi un preț mai mic pentru capitalul propriu. Astfel, are mai puțin de investit în activele care generează profituri pentru toți deținătorii de capital (datorii și capitaluri proprii).

Costul capitalului propriu variază în funcție de riscul unei emisiuni. Ca și în cazul datoriei, un risc mai mare va avea ca rezultat un cost mai mare asociat cu asumarea acestui risc. În termeni generali, s-a observat de-a lungul timpului că costul capitalului propriu este de obicei mai mare decât costul datoriei. Dacă o companie intră în faliment, deținătorii de capitaluri primesc o rentabilitate numai după ce deținătorii de datorii sunt plătiți. Acest lucru se datorează faptului că deținătorii de datorii au o cerere prealabilă asupra activelor, ceea ce reduce creanța reziduală a deținătorilor de acțiuni. În schimb, dacă o companie are performanțe bune, deținătorii de capitaluri primesc toate avantajele dezavantajului, în timp ce deținătorii de datorii primesc doar plățile contractate. Gama crescută de rezultate posibile pentru deținătorii de capitaluri proprii, în special în companiile cu niveluri ridicate de datorie, face ca capitalurile proprii să fie mai riscante și, prin urmare, un investitor în acțiuni va cere un randament mai mare decât deținătorul unei datorii.

Riscul unei capitaluri proprii pentru un investitor este compus din riscuri diversificabile și non-diversificabile. Primul este un risc care poate fi evitat de către un investitor prin deținerea capitalurilor proprii într-un portofoliu cu alte acțiuni. Efectul diversificării este că riscurile diversificabile ale diferitelor acțiuni se pot compensa reciproc. Riscul care rămâne după ce odihna a fost diversificată este riscul non-diversificabil sau sistematic.

Investitorii nu pot evita riscul sistematic. Investitorii cer o rentabilitate pentru un astfel de risc, deoarece nu poate fi evitat prin diversificare. Astfel, investitorii cer o rentabilitate pentru riscul sistematic asociat cu un stoc (măsurat prin variabilitatea sa comparativ cu piața) peste rentabilitatea cerută pentru o investiție fără riscuri. Beta măsoară corelația dintre volatilitatea unui stoc specific și volatilitatea pieței globale. Ca măsură a riscului sistematic al unei companii sau al unui portofoliu, beta este utilizat ca multiplicator pentru a ajunge la primă peste rata fără riscuri a unei investiții de capitaluri proprii.